Hero Afterschool - „Rămânem eroi”

De 9 ani, Hero Afterschool, aflat la 15 km de București, în comuna Clinceni, dezvoltă proiecte pentru copiii aflați în situații vulnerabile, în pericol de abandon școlar, din cauza situației financiare precare, a abuzurilor sau abandonului familial.

Sumă:
1,845 RON
Donații:
21
Galantomi:
2

De 9 ani, Hero Afterschool, aflat la 15 km de București, în comuna Clinceni, dezvoltă proiecte pentru copiii aflați în situații vulnerabile, în pericol de abandon școlar, din cauza situației financiare precare, a abuzurilor sau abandonului familial.

Astăzi, comunitatea noastră numără 168 de copii. 168 de copii care merită ca povestea lor să nu se oprească în situația grea de acasă, în sărăcie și în lipsa de șanse.

Sunt isteți, buni, cu vise pe care mediul în care trăiesc le sufocă mult prea devreme, obosiți, speriați, blocați, agresați și abuzați. Familiile nu au nici resurse, nici timp, nici puterea de a se ocupa de ei iar școala și educația sunt drumuri de la care copiii sunt deseori ”ajutați” să se abată.

La ce e bună școala, ne pune mâncare pe masă? Acești copii merită mult mai mult, iar noi încercăm să le oferim alternativa unei vieți mai bune și un viitor departe de ceea ce trăiesc acum, în copilărie.

Sunt, din fericire, la vârsta (6 - 10 ani) la care o intervenție susținută și sustenabilă de sprijin emoțional și educațional încă poate să facă toată diferența. Bucuriile normale pentru alți copii - terapie prin teatru și pictură, sandplay, muzică, dans – și lucrurile necesare – conectarea la informație, ore de matematică, de comunicare și multe altele – lipsesc din peisajul vieții lor.

Scopul nostru e să le aducem pe toate în povestea lor, rescriind-o așa cum merită copiii! Și avem nevoie de sprijinul vostru!

„Rămânem eroi” este modalitatea prin care împreună putem schimba radical calitatea vieții acestor copii. „Rămânem eroi” este un proiect ce se derulează pe o perioadă de 18 luni, cu o fază pilot de 5 luni, prin care creăm grupuri de intervenție și sprijin emoțional copiilor în dificultate de învățare și integrare.

Proiectul face parte din programul Centrului Educațional Social Hero Afterschool Clinceni, singurul centru de tip „școală-după-școală” din zona Clinceni-Domnești.

Următoarele evenimente

Nu găsești evenimentul dorit?

Dacă vrei să participi la un eveniment nou sau ai o provocare personală care nu este pe platformă și vrei să o adăugam ca să strângi fonduri pentru o cauză prin Galantom, te rugăm să urmezi pașii pe care îi găsești cu un click aici .