Tabăra este organizată pentru a da curaj celor care se confruntă cu un diagnostic oncologic, pentru a le arăta că se poate trece prin cancer, iar la final, se poate să-ți redescoperi zâmbetul. Dorim să adunăm la un loc persoane din întreaga țară care au câștigat lupta cu boala, dar și persoane care acum se confruntă cu diagnosticul oncologic. Este foarte important ca bolnavii să înțeleagă că au de învățat unii de la alții și că împreună pot găsi soluții.
Programul taberei este special gândit pentru participanți: discuții libere, ateliere de pictură și creație, momente de relaxare, activități și jocuri care au menirea de a ajuta participanții să se cunoască, să se simtă în siguranță cu provocările bolii, să primească și să ofere sprijin, să găsească resurse în ei și în cei din jurul lor, să se reinventeze și să își urmeze pasiunile.
Tricourile oferite în tabără poartă mesajul nostru de suflet: "Trăiește clipa!".