HOSPICE Casa Sperantei a inceput dezvoltarea unui centru socio-medical oferind educatie, suport si ingrijire complexa pentru pacienti si familiile lor.
Peste 25.000 de alergatori din cele 50 de state US si mai mult de 60 de tari vor lua startul de la Dodger Stadium pentru a-si indeplini visul personal de a trece linia de sosire in Santa Monica.
In fiecare joi dimineața, la ora 06.00 AM, te așteptăm la o nouă ediție SUNT ÎN FORMĂ, întâlniri matinale de alergare, desfășurate de 2 ori pe lună, pe Stadionul Dinamo București.
Ajuns la a 9-a editie in 2018, DHL Carpathian Marathon ofera o experienta noua si memorabila oricarui alergator care se incumeta sa exploreze o zona considerata a fi una dintre ultimele regiuni salbatice din Europa.
Primul umtramaraton montan din România ajunge anul acesta la a 10-a ediție. Vă așteptăm ca în fiecare an la Peștera, în Munții Bucegi, la un eveniment organizat de CPNT Brașov.
Ultransilvania este un eveniment unic în România creat de Asociația Sport si Anduranță, pentru toți cei care doresc să îmbine alergarea cu istoria.
Aflat la a 5-a editie, campionatul are loc la Carrara in Italia si reuneste 28 de federatii de Arte Martiale cu peste 5000 de participanti din mai mult de 107 tari.
Este o cursă de anduranță ce presupune 6 zile de alergare non-stop, în temperaturile ridicate din Fort Lauderdale (SUA).
Baneasa Forest Run este un eveniment sportiv care are loc in inima padurii Baneasa.