„O imensă copilărie sportul? Poate da. Am spune chiar mai mult decât atît: singura copilărie, ultima copilărie ce ne mai rămîne” – Mihail Sebastian.

Sărăcia care umblă prin satele din România ca la ea acasă face ca zeci de mii de copii să renunțe la școală în fiecare an. Sărăcia copiilor e, desigur, sărăcia familiilor în care s-au născut. În care timpul nu stă în loc nici măcar pentru copii. Se scurge repede printre multele treburi pe care le au de făcut - să hrănească animale, să plivească, să cultive, să-și ajute părinții să aibă ce pune pe masă.

În satele de prin Suceava, la fel ca în multe alte sate din România, singura bucurie care le mai rămâne copiilor se numără în grăunțele de nisip care se strâng pe tenișii rupți cu care bat mingea pe maidan.

Sportul e bucurie! Sportul e copilărie! Sportul e viață, sănătate și libertate! Și în mâna unor profesori înzestrați și cu drag de copii, sportul poartă în sine o ordine morală aparte! Astfel de profesori de sport am întâlnit la două școli din comuna Șcheia, Suceava, unde luna aceasta, la Zi de Bine Moldova, vom da cu suflare de viață peste sălile de sport, unde învață mai bine de 380 de elevi, în ciclurile primare și gimnaziale.