Salvamont Busteni - Aproape 50 de ani in ajutorul turistilor amatori de munte

Lead

Sumă:
460 RON
Donații:
9
Galantomi:
1

Cand spui Salvamont Busteni te referi la o echipa mica, dar cu traditie care in anul 2019 implineste 50 ani. 

Salvamont Busteni este format din impatimiti ai muntelui, acestia dedicandu-si timpul pentru turistii aflati in dificultate si care au nevoie de ajutor atunci cand sunt pe munte. Aflati sub coordonarea d-lui Gheorghe Haiduc, salvamontistii din Busteni sunt oameni care sunt foarte bine pregătiti medical, iar chiar daca nu fac parte din serviciile de urgenta, acestia sunt primii care acorda ajutor medical, acesta fiind de cele mai multe ori primordial, cel de care atârnă viaţa unui om, cel care face diferenţa între viaţă şi moarte. A fi salvamontist inseamnă să fii un împătimit al muntelui, să fii foarte bine pregătit profesional - pentru a putea să intervii, să te deplasezi dintr-un loc în altul în cursul unei perioade scurte de timp, indiferent de conditiile meteo.

Salvamont Busteni intervine in acordarea primului ajutor, in misiuni de recuperare a turistilor de pe munte si se ocupa de transportarea persoanelor ranite de la locul accidentului pana la ambulanta.

De asemenea, Salvamont Busteni are de multe ori un rol definitoriu in ceea ce ii priveste pe copiii care invata sporturi de iarna pe partia Kalinderu, ajutandu-i sa fie mai putin expusi accidentarilor.

Serviciul de Salvamont Busteni foloseste echipamentele de interventie in diferite conditii meteo si mentinerea unei truse de prim ajutor actualizata este vitala pentru a putea intevenii in cele mai bune conditii.

Asociatia Medicover are ca obiective cresterea gradului de constientizare cu privire la stilul de viata sanatos si promovarea preventiei, iar alaturi de voluntarii nostri, ne-am propus sa ii ajutam in vederea mentinerii unei truse de prim ajutor cat mai complete. De aceea, va rugam sa fiti alaturi de noi astfel incat prin donatiile voastre sa putem sa ii ajutam in a achizitiona diverse materiale, cum ar fi: folie izotermica, atele cu benzi de prindere, guler cervical reglabil adult/copil, aspirator secretii, set resuscitare adult, set resuscitare copil, pipe Guedel, defibrilator semi-automat etc.

Următoarele evenimente

Nu găsești evenimentul dorit?

Dacă vrei să participi la un eveniment nou sau ai o provocare personală care nu este pe platformă și vrei să o adăugam ca să strângi fonduri pentru o cauză prin Galantom, te rugăm să urmezi pașii pe care îi găsești cu un click aici .